Subscribe

marți, 7 septembrie 2010

Filme Balcanice la Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara

    In perioada 5-12 septembrie, in Port Cetate, Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara aduce in fata publicului 20 de filme

balcanice, majoritatea dintre ele ruland pentru prima data in Romania.

    Publicul si invitatii vor avea ocazia de a viziona 4 scurtmetraje de fictiune, 1 scutmetraj de animatie,  8 documentare si 7 lungmetraje de fictiune, din 8 tari - Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Turcia (ba chiar 11 avand, in vedere filmele realizate in coproductie).

    Printre oaspetii straini care au raspuns „prezent” invitatiei de a participa la festival, se numara regizorii Piro si Eno Milkani din Albania, Ismet Arasan din Turcia, Kostadin Bonev din Bulgaria, Fotos Lambrinos din Grecia, Antonio Mitriceski din Macedonia. De asemenea, va fi prezenta producatoarea Martichka Bojilova din Bulgaria si producatorii Aysegul Asar si Salih Zeyhan din Turcia  
    Din partea ctiticii balcanice, va fi prezenta Antonia Kovaceva din Bulgaria.

    Printre titlurile cele mai asteptate ale festivalului se numara documentarele bulgaresti „Problema cu tantarii” (Bulgaria, 2007. R: Andrey Paounov) si „Coridorul nr. 8” (Bulgaria, 2008. R: Boris Despodov) – doua filme care, desi trateaza probleme reale si serioase, o fac intr-un mod amuzant si optimist.

Problema cu ţânţarii şi alte istorii/ Problemăt s komarite i drughi istorii/ The Mosquito Problem and Other Stories
Povestea tragicomică a unui orăşel de pe Dunăre (Belene) unde a fost un lagăr pentru deţinuţii politici şi un şantier pentru ridicarea unei centrale atomice. Autorităţile speră ca localitatea să devină o destinaţie turistică dar momentan se confruntă cu ţânţarii... (Premiul Grierson al Institutului de Film Britanic; Premiul Adolf Grimme;  premii la Karlovy Vary, Madrid, Barcelona, Sarajevo, Motovun, Mediawave)

Coridorul nr. 8/ Koridor nomer 8/ Corridor No. 8
Coridorul nr.8 a fost un proiect european de infrastructură pentru o şosea între Marea Neagră şi Marea Adriatică străbătând Bulgaria, Macedonia şi Albania. Precum multe altele în Balcani, proiectul a eşuat. Practic, un road movie pentru un drum care nu există... (Premiul juriului ecumenic, Berlinale (2008);  Premiul pentru cineastul în ascensiune la Hot Docs Toronto;  Premiul Inima oraşului Sarajevo pentru cel mai bun documentar)

    Pe langa acestea, Bulgaria si Serbia aduc documentare premiate la festivaluri internationale:

Corespondent de război/ Voenen korespondent/ War Correspondent (Bulgaria, 2008. R: Kostadin Bonev) - Cavalerul de Bronz la Moscova; Premiul publicului la Sofia; Premiul special la Plovdiv; premiul pentru cea mai bună actriţă la Volokolamsk (Rusia); 4 premii ale Centrului Bulgar al Cinematografiei (cel mai bun film TV, cea mai bună actriţă în rol secundar, cel mai bun sunet, cele mai bune costume)

Patrula de graniţă/ Karaula/ The Border Post
M.Britanie-Serbia şi Muntenegru-Croaţia-Slovenia- Macedonia-Bosnia şi Herţegovina-Ungaria-Austria, 2006; Marele Premiu Delfinul de Aur; Premiul pentru regie şi Premiul FIPRESCI la Tróia; Premiul pentru ecranizare la Vlissingen (Olanda); Arena de Aur la Pula; Premiul publicului la Triest; nominalizare la Scoica de Aur la San Sebastian

                                                                                       ***

    De foarte multe ori, filmele balcanice vorbesc despre Romania. Tocmai din acest motiv, Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara va aduce in fata publicului documentare balcanice, despre Romania: „Povestiri din Ada- Kaleh” (Turcia, 2008. R: Ismet Arasan) si „Europolis” (Bulgaria-Austria, 2009. R: Kostadin Bonev. Recent premiat la Wiesbaden). In aceeasi categorie se inscriu si filmele cu participare romaneasca: „Dincolo de lac” (muzica Gheorghe Zamfir) si „9:04” (co-scenarist Sinisa Dragin ).

Povestiri din Ada- Kaleh/ Adakale kayip yurdun ağrisi/ Adakale Stories
În 1970 Insula Ada-Kaleh a fost acoperită de apele Hidrocentralei Porţile de Fier I iar cetatea a fost mutată pe o altă insulă dar ulterior a fost uitată. După 18 ani de documentare (!), utilizând imagini şi documente vechi, ca şi mărturiile foştilor locuitori, mai ales turci, regizorul reconstituie cu emoţie imaginea unui paradis pierdut.  (Portocala de Aur pentru cel mai bun documentar la Antalya; Premiul special al Radioteleviziunii turce (TRT);  Menţiune de onoare la Troia).

Europolis, oraşul din Deltă/ Evropolis- gradăt na Deltata/ Europolis, the Town of the Delta
Filmul reconstituie povestea gloriei şi decăderii Sulinei, cândva supranumită de către scriitorul Eugeniu Botez (Jean Bart) Europolis din cauza afacerilor de amploare şi a cosmopolitismului ei. (Premiul pentru cel mai bun documentar Freiburg (2010); Marele Premiu Rhytonul de Aur la Plovdiv; menţiune la Los Angeles)


    Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea

Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj,

Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.

     Cu participarea : NIGHTLOSERS, MAMBO SIRIA, ANTHROPOESIS SOUNDS AND VISIONS (Feerics Biokolective, Caravana, Pontis)    

    Multumiri Centrului Intercultural Anthropoesis, Muzeului Taranului Roman, Clubului Taranului.
    Sponsori: Popeci Motors, Eurolines, QFort, Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-Camp Shop, 432 Playhouse.

    Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Jurnalul National, Observatorul Cultural,

Unica, Zile si Nopti, Lacasuri ortodoxe, AndemMotionFilms, Bmedia, www.port.ro,  www.videofil.ro , www.cinefan.ro, www.uichendist.ro,

www.calendarevenimente.ro, www.121.ro

Parteneri Media Locali: TVR Craiova, Radio Oltenia Craiova

luni, 6 septembrie 2010

Program FDFAC

Duminica, 5 Sept.
17.30 - Gara Fluviala - Cocktail intampinare oaspeti 
18.30 - Inaugurare Inger Parc
19.00 - Workshop TURIST IN ROMANIA
20.00 - Deschidere festival
20.15 - Valea Cinematografica: UNDEVA LA PALILULA, Silviu Purcarete (secvente prezentate de producatorul Tudor Giurgiu). Avanpremiera
23.00 - Dineu deschidere festival
24.00 - Concert NIGHTLOSERS

Luni  6 - Sept. SERBIA
10:15 - Gara Fluviala - ANTHROPOESIS  SOUND & VISION SINELE SI CELALALT/BALKAN LOVE STORY (Romania, 26 min.) si BALKAN’S DIGEST (Romania, 26 min.) r. Ionut Piturescu
12.00 - Mansarda Conacului - DINESCU '89   r. Stelian Tanase (Romania, 2010, documentar) Q & A
12.15 - Mansarda Conacului - MEMORIA DE PIATRA, r. Iosif Demian (Romania 2010, documentar, 100 min.) Q & A
12:45 - Gara Fluviala/ Terasa Dunare - La taifas cu cineastii din Romania despre UNDEVA LA PALILULA si MORGEN (invitati: Tudor Giurgiu, Anca Puiu)
15:45 - Gara Fluviala - Prezentare cinematografia din SERBIA
16.00 - Scurtmetraje Serbia
20:00 - BUTOIUL CU PULBERE (Serbia, 102 min.) r. Goran Paskaljević
22:00 - OUT OF THE PRESENT, r. Andrei Ujica  (96 min., documentar)
     
Marti 7 septembrie
 11.00 - Gara Fluviala - EU SI SORA MEA (Romania, 13 min.)  r. Ozana Nicolau  Q & A WATCH OUT FOR THE SUNSET (Romania) r. Vlad Groza.  Q & A       
11.00 - Mansarda conac - Reluari
15.45 - Gara Fluviala  - Salve Regina (Spectacol filmat, 70 min. In limba franceza) - r. Virgil Tanase - in prezenta actritei Ioana Craciunescu
17.30   - Gara Fluviala - TRISTETEA AURULUI NEGRU si ARZATOR SOARELE DEASUPRA TICHILESTIULUI  (Romania) documentare de  Sinisa Dragin Q & A
18.45 - Gara Fluviala - Prezentare cinematografiile din Croatia si Slovenia
20.00 - Valea Cinematografica - PATRULA DE GRANITA r. Rajko Grlić (Croatia, 94 min.)
22.15 - Valea Cinematografica -  9.06  (Slovenia, 71 min) r. Igor Sterk

Miercuri   8 - Sept. TURCIA GRECIA
10:15 - Gara Fluviala - POVESTI COMUNISTE, VESELE SI TRISTE (Romania, documentar)           r. Diana Deleanu / BESTIAR  (Romania, 26 min. documentar) r. Diana Deleanu
10:15 - Mansarda conac - Reluari
12:30 - Terasa Dunare / Gara Fluviala - La taifas cu Sinisa Dragin despre cinematografiile din Croatia si Slovenia
15.45 - Gara Fluviala - Prezentare cinematografiile din Grecia si Turcia
16.00 - Documentar Turcia: POVESTIRI DIN ADA-KALEH, r. Ismet Arasan 53 min.
17.15 -  LUMEA VAZUTA DE ION B. (Romania, 60 min.documentar), r. Alexander Nanau
20.00 - Valea Cinematografica - BANCHET ANIVERSAR SAU BALCANII FARA CUVINTE (Grecia-Turcia, 87 min. documentar), r. Photos Lambrinos
21:45 - Valea Cinematografica - MIRESMELE CONSTANTINOPOLULUI  (Grecia-Turcia, 108 min.), r. Tassos Boulmetis
23.30 - Spectacol grecesc


Joi    9 - Sept. MACEDONIA
10:15 - Gara Fluviala - FRATII MANAKIA, PIONIERI AI CINEMATOGRAFIEI BALCANICE, r. Sabina Pop (Romania, 26 min. documentar)  Q & A  cu Marian Tutui
11.00 - Gara Fluviala - PE MACARA (Romania, 20 min.) si LA DRUMUL MARE (Romania, 20 min.), r. Gabriel Sarbu.  Q & A
10:15 - Mansarda conac - Reluare OUT OF THE PRESENT
12:30 - Terasa Dunare/ Gara Fluviala - La taifas cu regizorii Photos Lambrinos si Ismet Arasan despre filmele lor si despre cinematografiile din Grecia si Turcia
15:45 - Gara Fluviala - The Shukar Collective Project (Romania, 75 min. documentar), r. Matei-Alexandru Mocanu  Q & A
16.15 - Mansarda conac - O SCURTA POVESTE (Romania, 90 min.) r. Radu Igazsag  
17.15 - Gara Fluviala - IN ZORI (Macedonia, 20 min.); INSIDE (Macedonia, animatie, 8 min.)
20:00 - Valea Cinematografica - DINCOLO DE LAC  (Macedonia,102 min.) r. Antonio Mitriceski
22:00 - EUROPOLIS (Romania, 100 min.) r. Cornel Gheorghita.  Avanpremiera


Vineri, 10 - Sept. BULGARIA
10:00 - Gara Fluviala - Documentare despre Sulina: PORTO FRANCO, r. Anca Damian (Romania, 26 min.) / EUROPOLIS r. Kostadin Bonev (Bulgaria, 80 min.)
La taifas
12.45 - La taifas cu regizorul Antonio Mitriceski despre filmele lui si cinematografia macedoneana
15.45 - Gara Fluviala - Filme Fundatia Arte Vizuale (Romania) / LUCY CASTLE HOTEA                       r. Valentin Hotea (18 min.) / BOBORUL r. Radu Igazsag  (10 min.) / BRICHETA LUI FANEL r. Alexandru Andries (3 min.)  
La taifas cu Vivi Dragan Vasile despre Fundatia Arta Vizuale
16.45 - Prezentare cinematografia bulgara
CORIDORUL NR. 8 (Bulgaria, 74 min.) r.Boris Despodov
20:00 - Valea Cinematografica - CORESPONDENT DE RAZBOI  (Bulgaria, 89 min.) r. Kostadin Bonev
21.45 - Valea Cinematografica - POVESTEA CU TANTARII SI ALTE ISTORII (Bulgaria,Documentar,100 min.)


Sambata 11 sept. ALBANIA
10:15 - Workshop CINEASTII DIN BALCANI-  DE LA PROVINCIALISM LA PALME D'OR
11.30 - Terasa Dunare/ Gara Fluviala - La taifas cu Antonia Kovaceva, Kostadin Bonev si Martichka Bojilova despre filmele lor si despre cinematografia bulgara
12:30 - CAND SE STINGE LUMINA, r. Igor Cobileanski (Moldova, 8 min.) - La taifas cu Nap Toader, Dan Ratiu si Dan Burlac, realizatorii filmului NUNTA IN BASARABIA
13.00 - La taifas cu Nap Toader, Dan Ratiu si Dan Burlac, realizatorii filmului NUNTA IN BASARABIA
15.45 - Concert serenade albaneze
16.45 - Gara Fluviala - ATENTIE  LA  CEAS ! (Albania. 26 min. documentar) r. Domenico Mongelli RAIUL ABANDONAT (Albania 2004, 20 min.), r. Eno Milkani
Prezentare cinematografia albaneza. La taifas cu Piro şi Eno Milkani
20:00 - Valea Cinematografica - Inchiderea Oficiala a Festivalului
20:15 - Valea Cinematografica  - TRISTETEA DOAMNEI SCHNAJDER (Albania, 104 minute), r. Piro şi Eno Milkani
22.15 - NUNTA IN BASARABIA  r. Nap Toader (Romania 2010, 90 min.) Avanpremiera
24.00 - Concert Mambo Siria

joi, 2 septembrie 2010

Filme romanesti in avanpremiera la Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara


    Sectiunea romaneasca a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara numara peste 20 de filme – documentare, scurt si lung-metraj.Cele 3 lung-metraje romanesti ce vor rula in Port Cetate sunt toate in avanpremiera romaneasca, alaturi de cele 20 de minute din “Undeva la Palilula”  a lui Silviu Purcarete, prezentate in avanpremiera mondiala.

    Duminica, 5 septembrie, in prima seara a festivalului, dupa “Undeva la Palilula”, cinefilii din Cetate vor putea viziona pentru prima data in Romania pelicula recent premiata la Locarno, “Morgen”, regizata de Marian Crisan si produsa de Mandragora Films. Dupa proiectie, publicul va putea dialoga cu producatoarea Anca Puiu, care si-a anuntat prezenta in Port Cetate.

    “NELU, in varsta de 40, lucreaza ca agent de paza intr-un supermarket din Salonta - un orasel de pe granita romano-ungara. Pentru NELU, zilele trec la fel: in zori pescuieste, apoi merge la lucru, iar seara se intoarcea acasa. NELU traieste impreuna cu sotia intr-o casa izolata pe un camp in afara orasului. Problema lor in aceste zile e repararea acoperisului.
Intr-o zi, NELU pescuieste ceva neobisnuit: un emigrant care vrea sa treaca granita ilegal…Emigrantul ii ofera lui NELU bani pentru a-l ajuta sa treaca granita. Fara sa inteleaga exact ce vrea sa ii comunice emigrantul, NELU ia banii si ii promite ca il va ajuta sa treaca granita maine…MORGEN…”
    Marian Crisan a primit chiar in aceasta luna, la Locarno, Premiul special al Juriul, din partea unei echipe de cineasi conduse de Eric Khoo si Premiul Ecumenic pentru filmul “Morgen”.

    Joi, 9 septembrie, pentru prima data in Romania, filmul “Europolis” al lui Cornel Gheorghita va fi prezentat in fata publicului. Recent selectionat la Festivalul International de la Montreal, filmul marcheaza debutul in lung-metraj al regizorului roman mutat in Franta, Cornel Gheorghita, profesor la ESMA (Ecole Superieure des Metiers Artistiques), in Toulouse.

    “In micul port al Sulinei soseşte o telegramă din Franţa: Luca, pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, tocmai a murit. Sora lui, Magdalena, însoţită de fiul ei, Nae, trebuie să plece în Franţa pentru a lua în primire « moştenirea ». Ajunşi la celălalt capăt al continentului, pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe șamanul Ata, prietenul cel bun a lui Luca, care le dezvăluie ultima dorință a acestuia înainte să moară. Moartea lui Luca le marchează drumul de întoarcere mai mult decât Magdalena și Nae și-ar fi putut închipui.”
    "Europolis" a primit premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind si printre lungmetrajele premiate in 2008, la Paris, la Festivalul European de Film Independent (ECU). Din distributie fac parte: Adriana Trandafir si Aron Dimeny.
    Actrita Adriana Trandafir va fi prezenta la Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, unde va participa la discutii cu publicul.

    Sambata, 11 septembrie, in seara de inchidere a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, publicul si invitatii vor avea ocazia de a vedea un film foarte indragit in festivaluri: “Nunta in Basarabia”, de Nap Toader. Desi plimbat prin festivaluri nationale si internationale, “Nunta in Basarabia” nu a avut inca premiera in circuitul cinematografic national. Proiectia va avea loc in prezenta echipei.
“Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit recent în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament.Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiție între rudele tinerilor însurăței, iar situația e tensionată în plus de diferențele de obiceiuri și tradiții în astfel de ocazii. Deși în spatele discuțiilor despre ritualuri se ascund animozități care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric și politic, mirele și mireasa sunt prinși în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc și scoate în evidență deosebirile de educație, cultură și convingeri politice dintre ei.”
Premiul special al juriului la Festivalul "Black Nights" din Tallinn
Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.

     Cu participarea : NIGHTLOSERS, MAMBO SIRIA,"Feerics Biokolective", "Caravana", "Pontis”.
     Multumiri Centrului Intercultural Anthropoesis, Muzeului Taranului Roman, Clubului Taranului.
Sponsori: Popeci Motors, Eurolines, QFort, Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-Camp Shop, 432 Playhouse.

  Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Jurnalul National, Observatorul Cultural, Unica, Zile si Nopti, Lacasuri ortodoxe, AndemMotionFilms, Bmedia, www.port.ro,  www.videofil.ro , www.cinefan.ro , www.unica.ro, www.uichendist.ro, www.calendarevenimente.ro, www.121.ro

Parteneri Media Locali: TVR Craiova, Radio Oltenia

www.fdfac.blogspot.com
http://www.facebook.com/?ref=logo#!/pages/Festivalul-Degustatorilor-de-Film-si-Arta-Culinara/145687175454533?ref=ts

Bine ati venit la Cetate!





luni, 23 august 2010

Un fragment din "Undeva la Palilula" de Silviu Purcărete va deschide Festivalul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară


Prima ediţie a Festivalului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară se ve deschide duminică, 5 septembrie, cu un fragment din lung-metrajul de debut al regizorului Silviu Purcărete, "Undeva la Palilula".  Cele 20 de minute din filmul lui Purcărete ce vor putea fi vizionate în Port Cetate reprezinta o avanpremieră mondială, pelicula aflandu-se încă în post-producţie.
Protagonistul filmului este Serafim, proaspăt absolvent al Şcolii de Medicină, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula - un sanatoriu-lazaret, spital improbabil, clinică ginecologică într-un loc unde nu se naşte nici un copil. Filmul urmăreşte periplul doctorului Serafim prin Palilula, pe perioada mai multor ani şi anotimpuri.
"Palilula nu e nicăieri, adică e pretutindeni. Este o mică insulă din câmpia valahă, compusă din pulberea unei planete îndepărtate, unde nu se ştie prea bine dacă oamenii mint, visează sau trăiesc cu-adevărat (...). La Palilula nu se naşte nici un copil. La Palilula, tineri sau bătrani, adulţii nu au trecut de pragul copilăriei; Palilula este un teren al jocului tardiv. Palilula este Infernul cu miros de Paradis. Palilula este Paradisul mistuit de flăcările Infernului", spune Silviu Purcărete despre filmul său.
Din distribuţia filmului fac parte actori români de renume precum Răzvan Vasilescu, George Mihăiţă, Ilie Gheorghe, Ofelia Popii şi Ioana Crăciunescu. Rolul principal este jucat de actorul Teatrului Maghiar din Cluj - Dimeny Aron, cunoscut publicului cinefil din filmele maghiare "Fateless", în regia lui Lajos Koltai (ecranizarea romanului omonim de Imre Kertesz), şi "Mansfeld", de Andor Szilágyi. De asemenea, publicul îl va putea revedea într-un rol principal pe Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional "Radu Stanca" şi al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, rămas în memoria multor cinefili pentru interpretarea rolului Nilă din filmul "Moromeţii" de Stere Gulea. Horaţiu Mălăele şi Marius Manole întregesc o distribuţie care numără peste 50 de actori, majoritatea provenind de la teatrele cu care Silviu Purcărete a colaborat în ultimii ani, din Sibiu, Craiova, Cluj-Napoca şi Iaşi.
Scris şi regizat de Silviu Purcărete şi produs de Libra Film, "Undeva la Palilula" a câştigat, în 2006, finanţare la concursul de scenarii organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei. Scenariul a fost apreciat şi la nivel internaţional, câştigând, în 2005, Premiul Balkan Fund al Festivalului de Film de la Salonic. Bugetul filmului este de aproximativ 1.800.000 de euro. Premiera filmului va avea loc în toamna 2011.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.

     Cu participarea : NIGHTLOSERS, MAMBO SIRIA,"Feerics Biokolective", "Caravana", "Pontis”.
     Multumiri Centrului Intercultural Anthropoesis, Muzeului Taranului Roman, Clubului
     Taranului. 
Sponsori: Eurolines, QFort, Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-Camp Shop, 432 Playhouse.

  Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Jurnalul National, Observatorul Cultural, Unica, Zile si Nopti, Lacasuri ortodoxe, AndemMotionFilms, Bmedia, www.port.ro,  www.videofil.ro , www.cinefan.ro , www.unica.ro, www.uichendist.ro, www.calendarevenimente.ro, www.121.ro


http://www.facebook.com/?ref=logo#!/pages/Festivalul-Degustatorilor-de-Film-si-Arta-Culinara/145687175454533?ref=ts

FDFAC: 9 tari, 7 zile de film, mancare si muzica traditionala

Radio Romania Cultural: Interviu cu domnul Constantin Fugasin, directorul Festivalului Degustatorilor de Film si Arta culinara

Click Aici

Reporter: Gabriela Mitan







vineri, 20 august 2010

Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara (5-12 septembrie, 2010, Portul Cultural Cetate)

Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara
(5-12 septembrie, 2010, Portul Cultural Cetate)

Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” au placerea de a va anunta prima editie a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, in perioada 5-12 septembrie, 2010, in Portul Cultural Cetate (judetul Dolj).

Timp de 7 zile, pe malul Dunarii, in Portul cultural Cetate (la 2 km de localitatea Cetate si 18 km de Calafat), cineasti romani si din tarile balcanice se vor intalni in cadrul unui eveniment cultural-artistic complet diferit fata de cele care au avut loc pana acum in Romania.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, prima editie “Balcanii” va avea cate o zi dedicata unei tari balcanice (Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia, Turcia si Romania). In fiecare zi invitatii vor avea parte de filme din cate o tara si vor fi serviti cu preparate culinare traditionale din aceeasi tara.
Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, Editia I: “Balcanii” nu are un caracter competitiv, ci are ca scop cunoasterea si promovarea cinematogarfiilor balcanice care au cunoscut in ultimii ani o puternica dezvoltare, recunoscuta de juriile marilor festivaluri internationale prin acordarea a nenumarate premii la festivaluri importante precum Cannes, Berlin, Venetia, Salonic, etc.
Peste 100 de cineasti (actori, regizori, producatori, distribuitori, critici, jurnalisti si studenti la facultati de film) din Romania, Albania, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Serbia, Slovenia si Turcia vor fi prezenti in Portul cultural Cetate in perioada 5-12 septembrie si vor discuta cu publicul prezent despre noi mijloace, inedite si neconventionale pentru a ne promova filmele si a atrage mai multi spectatori atat in Romania, cat si in tarile din Balcani.
Important: evenimentul este deschis nu doar invitatilor, ci si vizitatorilor ocazionali, pasionati de film sau gastronomie. Vizionarea filmelor si cazarea (in corturi de cate 2 persoane) sunt gratuite.
Si pentru ca o sarbatoare trebuie tratata ca atare, organizatorii au mai pregatit pentru invitati si vizitatori ocazionali expozitii de sculptura si fotografii, standuri cu vanzare de carti de cinema, DVD-uri cu filme, concerte cu muzica balcanica veche, serenade si mancare traditionala din tarile invitate. Profesionistii sunt invitati la workshopul “Cineastii din Balcani – de la complexul provincialului la Palme d’Or” – la care vor participa invitati de onoare - regizori din Romania si din Balcani, laureati la marile festivaluri internationale de film.

“Pentru ca prea adesea mireasma Balcanilor s-a asociat cu mireasma prafului de pusca, ne-am gindit ca oarece poduri culturale arcuite peste Dunare ar mai imblinzi memoria noastra ranita de imaginea podurilor de piatra si otel bombardate la inceput de secol XXI. Si fiindca tot se spune ca in Portul Cetate cocosii cinta in trei limbi – romaneste, bulgareste si sirbeste – ne-am contaminat si noi de multiculturalitatea galinaceelor si am purces la punerea pietrei de temelie a Festivalului degustatorilor de Film si Arta culinara, sub insemnul Balcanilor.”, a declarat amfitrionul festivalului, Mircea Dinescu, presedintele Academiei de Gastronomie din Romania.

Ne dorim ca prin acest eveniment sa redescoperim Balcanii prin film si prin mireasma bucatelor traditionale, ceea ce ne va ajuta sa ne redescoperim pe noi insine.

Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.

Sponsori: Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-CAMP SHOP, Eurolines

Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Jurnalul National, Observatorul Cultural, www.port.ro, www.videofil.ro , www.cinefan.ro , www.unica.ro, www.uichendist.ro, www.calendarevenimente.ro, www.121.ro, Lacasuri ortodoxe