Sectiunea romaneasca a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara numara peste 20 de filme – documentare, scurt si lung-metraj.Cele 3 lung-metraje romanesti ce vor rula in Port Cetate sunt toate in avanpremiera romaneasca, alaturi de cele 20 de minute din “Undeva la Palilula” a lui Silviu Purcarete, prezentate in avanpremiera mondiala.
Duminica, 5 septembrie, in prima seara a festivalului, dupa “Undeva la Palilula”, cinefilii din Cetate vor putea viziona pentru prima data in Romania pelicula recent premiata la Locarno, “Morgen”, regizata de Marian Crisan si produsa de Mandragora Films. Dupa proiectie, publicul va putea dialoga cu producatoarea Anca Puiu, care si-a anuntat prezenta in Port Cetate.
“NELU, in varsta de 40, lucreaza ca agent de paza intr-un supermarket din Salonta - un orasel de pe granita romano-ungara. Pentru NELU, zilele trec la fel: in zori pescuieste, apoi merge la lucru, iar seara se intoarcea acasa. NELU traieste impreuna cu sotia intr-o casa izolata pe un camp in afara orasului. Problema lor in aceste zile e repararea acoperisului.
Intr-o zi, NELU pescuieste ceva neobisnuit: un emigrant care vrea sa treaca granita ilegal…Emigrantul ii ofera lui NELU bani pentru a-l ajuta sa treaca granita. Fara sa inteleaga exact ce vrea sa ii comunice emigrantul, NELU ia banii si ii promite ca il va ajuta sa treaca granita maine…MORGEN…”
Marian Crisan a primit chiar in aceasta luna, la Locarno, Premiul special al Juriul, din partea unei echipe de cineasi conduse de Eric Khoo si Premiul Ecumenic pentru filmul “Morgen”.
Joi, 9 septembrie, pentru prima data in Romania, filmul “Europolis” al lui Cornel Gheorghita va fi prezentat in fata publicului. Recent selectionat la Festivalul International de la Montreal, filmul marcheaza debutul in lung-metraj al regizorului roman mutat in Franta, Cornel Gheorghita, profesor la ESMA (Ecole Superieure des Metiers Artistiques), in Toulouse.
“In micul port al Sulinei soseşte o telegramă din Franţa: Luca, pe care toată lumea îl ştia îngropat de mai bine de 50 de ani în cimitirul de la marginea oraşului, tocmai a murit. Sora lui, Magdalena, însoţită de fiul ei, Nae, trebuie să plece în Franţa pentru a lua în primire « moştenirea ». Ajunşi la celălalt capăt al continentului, pe malul Atlanticului, cei doi îl întâlnesc pe șamanul Ata, prietenul cel bun a lui Luca, care le dezvăluie ultima dorință a acestuia înainte să moară. Moartea lui Luca le marchează drumul de întoarcere mai mult decât Magdalena și Nae și-ar fi putut închipui.”
"Europolis" a primit premiul HBO/TIFF 2005 pentru cel mai bun scenariu de lungmetraj, fiind si printre lungmetrajele premiate in 2008, la Paris, la Festivalul European de Film Independent (ECU). Din distributie fac parte: Adriana Trandafir si Aron Dimeny.
Actrita Adriana Trandafir va fi prezenta la Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara, unde va participa la discutii cu publicul.
Sambata, 11 septembrie, in seara de inchidere a Festivalului Degustatorilor de Film si Arta Culinara, publicul si invitatii vor avea ocazia de a vedea un film foarte indragit in festivaluri: “Nunta in Basarabia”, de Nap Toader. Desi plimbat prin festivaluri nationale si internationale, “Nunta in Basarabia” nu a avut inca premiera in circuitul cinematografic national. Proiectia va avea loc in prezenta echipei.
“Un tânăr dirijor din Bucureşti şi o pianistă din Chişinău s-au căsătorit recent în România. Cei doi sunt nevoiţi să mai facă o nuntă, de data asta în Basarabia, pentru ca din darul de la rudele miresei să adune banii de avans pentru un apartament.Cea de-a doua nuntă devine prilej de competiție între rudele tinerilor însurăței, iar situația e tensionată în plus de diferențele de obiceiuri și tradiții în astfel de ocazii. Deși în spatele discuțiilor despre ritualuri se ascund animozități care le sunt străine, cu rădăcini de ordin istoric și politic, mirele și mireasa sunt prinși în mijlocul acestei lupte de orgolii, care seamănă cu un meci româno-moldovenesc și scoate în evidență deosebirile de educație, cultură și convingeri politice dintre ei.”
Premiul special al juriului la Festivalul "Black Nights" din Tallinn
Festivalul Degustatorilor de Film si Arta Culinara este organizat de Asociatia “Film Romania” (AFR) si Fundatia Pentru Poezie “Mircea Dinescu” cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, Consiliului Judetean Dolj, Institutului Cultural Roman, Primariilor Calafat si Cetate.
Cu participarea : NIGHTLOSERS, MAMBO SIRIA,"Feerics Biokolective", "Caravana", "Pontis”.
Multumiri Centrului Intercultural Anthropoesis, Muzeului Taranului Roman, Clubului Taranului.
Sponsori: Popeci Motors, Eurolines, QFort, Hotel Panoramic Calafat, Hotel Cetate, E-Camp Shop, 432 Playhouse.
Parteneri Media: Realitatea TV, Radio Romania Actualitati, Radio Romania Cultural, RFI, Jurnalul National, Observatorul Cultural, Unica, Zile si Nopti, Lacasuri ortodoxe, AndemMotionFilms, Bmedia, www.port.ro, www.videofil.ro , www.cinefan.ro , www.unica.ro, www.uichendist.ro, www.calendarevenimente.ro, www.121.ro
Parteneri Media Locali: TVR Craiova, Radio Oltenia
Un comentariu:
Buna ziua,
Nu am gasit un program mai detaliat al evenimentelor. Unde as putea gasi un astfel de program?
Toate cele bune,
Adina Mocanu
Trimiteți un comentariu